Astazi sarbatorim Ziua Mondiala a Radioului!
Articol de Vicentiu Andrei, 13 februarie 2016, 08:12
Radioul a fascinat lumea încă de la apariția sa, iar astăzi încercăm să înțelegem de ce ne place și de ce avem nevoie de el acum, mai mult ca oricând!
Ziua Mondială a Radioului este celebrată, în fiecare an, pe data de 13 februarie și marchează prima emisiune a postului de radio al Națiunilor Unite în anul 1946.
Tema propusă anul acesta de UNESCO este „Radioul salvează vieți” și punctează rolul determinant al acestui mijloc de comunicare în perioadele de criză și dezastre.
Ziua Mondială a Radioului/World Radio Day este marcată începând din anul 2012, însă ideea sărbătorii a apărut ceva mai devreme.
În 2011, la ideea Academiei Spaniole de Radio, delegația permanentă a Spaniei la UNESCO a prezentat oficial această propunere la cea de-a 187-a sesiune a Comitetului Executiv al UNESCO.
La 3 noiembrie 2011, în cadrul celei de-a 36-a Conferințe generale a UNESCO, a fost aprobată crearea Zilei Mondiale a Radioului, pentru a promova cooperarea internațională între radiodifuzori, dar și pentru a încuraja accesul la informație prin intermediul posturilor de radio de pe întreg globul.
În România, postul național de radio a fost inaugurat la 1 noiembrie 1928, la ora 17:00 cu apelul ”Alo, Alo aici Radio București, România”, cuvinte rostite de Dragomir Hurmuzescu, promotorul radiofoniei românești.
Alegerea temei din acest an a Zilei Mondiale a Radio-ului, „Radioul pe timp de urgenta si dezastru”, se dovedeste a fi cat se poate de nimerita in contextul framantarilor sociale la nivel global.
De la conflicte care rezulta in populatii mari de oameni solicitanti de azil pana la urgente in crestere si din ce in ce mai severe generate de schimbarile climatice, este important pentru UNESCO sa evidentieze impactul radio-ului in situatii de urgenta si dezastru.
2016 va fi un an critic pentru interventiile de urgenta si educarea comunitatilor despre reducerea riscului la dezastre.
Mesajele cheie pe care reteaua UNESCO doreste sa le transmita cu aceasta ocazie sunt urmatoarele:
– Libertatea de expresie si siguranta jurnalistilor ar trebui sa reziste dezastrelor.
– Radio-ul imputerniceste supravietuitorii si persoanele vulnerabile, respectand dreptul acestora la intimitate.
– Radio-ul are impact social si ofera acces la informatie. Accesul oamenilor la informatie trebuie protejat.
– Radio-ul salveaza vieti.
– Accesibilitatea imediata a frecventelor este esentiala salvarii vietilor. Aceste frecvente ar trebui protejate pe timp de urgenta.
Detalii despre fiecare dintre cele 5 sub-teme sunt disponibile aici!
Uniunea Europeană de Radio și Televiziune oferă trei puncte focale pentru a sublinia importanța radioului în mediul cotidian:
– În jurul lumii în 80 de minute, o călătorie muzicală dedicata iubitorilor de radio;
– Infografice despre efectele radioului asupra vieților oamenilor, din care puteti afla câti ani din viață ne petrecem ascultând radioul;
– Simfonia a 9-a de Beethoven, cu viziunea unei lumi în care popoarele trăiesc în armonie.
Pe pagina de internet a Zilei Mondiale a Radio-ului puteti consulta 15 idei de celebrare a evenimentului, gandite atat pentru statii radio, cat si pentru societatea civila.
Vezi AICI care sunt cele 15 idei de celebrare a evenimentului!