CSM Bucureşti, debut cu stângul în Cupa EHF
Articol de , 14 februarie 2016, 00:25
La prima participare în cupele europene,CSM Bucureşti a debutat cu o înfrângere după ce a fost învinsă, în deplasare cu 28-22 de spaniolii de la Helvetia Anaitasuna.
CSM Bucureşti a fost condusă tot meciul la Pamplona, iar după cele 60 de minute, reprezentanta României a pierdut la 6 goluri diferenţă, rezultat care taie oarecum elanul unei formaţii care şi-a propus să se califice mai departe.
Totuşi CSM Bucureşti a pierdut doar un meci, astfel că mai are timp să se redreseze.
Acest lucru ar trebui să se întâmple destul de repede pentru că urmează partida cu Chambery, favorita grupei D.