Vaccin împotriva virusului Zika
Articol de Sabina Lapadatescu, 18 februarie 2016, 09:32
O companie farmaceutică din America pregătește un vaccin împotriva virusului Zika.
Reprezentanții grupului au anunțat că se vor face teste pe oameni înainte de sfârșitul acestui an.
Până acum, s-au făcut teste pe șoareci, iar rezultatele au demonstrat potențialul de prevenire a infecțiilor cauzate de Zika.
Vaccinul anti-Zika este numit „sintetic”, adică nu se bazează pe un virus viu, ci pe o parte de ADN al virusului.
În prezent nu există niciun tratament împotriva acestui virus considerat a fi legat de cazurile de copii născuți cu microcefalie.
Organizația Mondială a Sănătății se așteaptă la o răspândire explozivă a virusului în cele două Americi, cu trei până la patru milioane de cazuri în acest an.
În Brazilia, țara cea mai afectată, au fost identificate până acum 1,5 milioane de cazuri.
Material realizat de Alexandra Ruse
Sursă: Agerpres