Vreme frumoasă în Capitală
Articol de Sabina Lapadatescu, 6 martie 2016, 18:46
În această noapte, cerul va fi variabil, iar spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 4…6 grade.
Mâine, valorile termice vor continua să crească uşor, astfel vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade.
Presiunea atmosferică va scădea nesemnificativ, valoarea sa fiind mai mică decât cea normală.