Ajutor pentru persoanele evacuate
Articol de , 9 martie 2016, 18:35 / actualizat: 9 martie 2016, 20:09
Persoanele care au avut de suferit în urma incendiului de pe Bulevardul 1 Decembrie vor primi adăpost și ajutor financiar din partea autorităților.
Consiliul local al sectorului 3 a decis ca măsurile să fie acordate pe termen lung.
Astfel, persoanele afectate de incendiu și care au domiciliul sau reședința în această zonă administrativă, vor fi cazate în regim de urgență, temporar, în imobilele aflate la dispoziția Direcției de Asistență Socială.
De asemenea, acestea vor primi câte 1000 de lei pe lună pentru închirierea unor locuințe, timp de cel mult un an.
Amintim că în urma incendiului de astăzi au fost distruse complet 34 de apartamente și parțial alte 104.