Cartea de weekend: „Ocolul Pamantului in sapte luni si o zi”
Articol de cristina.toma, 19 martie 2016, 09:49
O carte pe care nu ar trebui sa o lasati necitita in aceasta primavara mai ales daca va place sa calatoriti este „Ocolul Pamantului in sapte luni si o zi. Jurnalul de calatorie al Principelui Carol”, scris generalul Constantin Gavanescu, jurnal din care a aparut volumul intai dedicat calatoriei in Egipt.
Acest jurnal ne povesteste detaliat calatoria Principelui Carol, viitorul Rege Carol al II-lea in jurul lumii, voiaj care a avut loc in anul 1920.
Generalul Constantin Gavanescu a fost unul dintre cei care l-au insotit pe tanarul principe in aceasta calatorie care a cuprins mai multe continente trecand prin tari precum Grecia, Egipt, Ceylon, India, Indochina, China, Japonia, Statele Unite ale Americii.
Sunt descrise aici de la fastul ceremoniilor oficiale, la pitorescul locurilor vizitate, cronica lui Gavanescu fiind o poveste despre curaj, spirit de aventura si curiozitate fata de celalalt, despre patriotism, simtul datoriei si prietenie. Este epopeea unui vlastar regal plecat intr-o calatorie initiatica. Este o amintire pretioasă despre lumi disparute si despre felul in care era, candva, Romania onorata in lume. Dar mai presus de toate este o aventura despre intalnirea dintre civilizatii, despre trecerea unor bariere culturale, despre ceremonii si multe altele.
„Ocolul Pamantului in sapte luni si o zi” este mai mai mult decat simpla consemnare a unei calatorii, este o panorama a unei lumi care a disparut, o incercare de intelegere a istoriei din care oamenii zilelor noastre pot invata multe. Pe scurt, este o carte pe care nu o veti lasa din mana pana cand nu veti intoarce si ultima pagina.