Copacul înflorit, sufocat de gunoaie

Săptămâna trecută, în cursul unei întâlniri petrecute la Primăria Capitalei, primarul interimar Răzvan Sava şi ministrul Mediului, Cristiana Pască Palmer, au discutat mai multe probleme arzătoare privind protecția mediului în Bucureşti. Printre acestea se numără evitarea declanșării procedurii de infringement privind calitatea aerului, instituirea ariei naturale protejate Delta Văcărești şi gestionarea acesteia, precum şi ecologizarea Pădurii Băneasa.

În urma întâlnirii cu Răzvan Sava, ministrul Mediului a dat asigurări că Hotărârea de Guvern privind crearea ariei naturale protejate Delta Văcărești a ajuns în faza de avizare interministerială şi că, în circa 2-3 săptămâni, acest document va fi adoptat de către Executivul de la Palatul Victoria. Cristiana Pască mai anunță că, pentru gestionarea Deltei Văcărești, se va organiza o licitație transparentă, la care poate participa şi Municipalitatea, dar care va fi câștigată de către consorțiul care va veni cu cele mai bune soluții şi cu banii necesari pentru amenajarea si managerierea zonei.

Ceea ce a uitat să precizeze doamna ministru Pască este cum va fi rezolvată problema despăgubirii proprietatilor din Văcărești, cărora justiția le-a retrocedat circa 40 din cele aproape 200 de hectare de teren ale Deltei Văcărești.

În lipsa unei rezolvări a acestei probleme, proiectul ariei protejate riscă să se reducă la o simplă acțiune de adunare a gunoaielor din zonă, acțiune anunțată de către Răzvan Sava, pentru luna aprilie. Iar imaginea emblematică a Văcăreştiului rămâne, cu siguranță, aceea a copacului înflorit sufocat de gunoi.

Cât despre cele 600 de hectare ale Pădurii Băneasa, care acum sunt domeniu de vânătoare, administrat de către Romsilva, o parte dintre acestea, circa 200 de hectare, ar putea căpăta oficial destinația de promenadă. Pentru această suprafață, Primăria Capitalei si Ministerul Mediului ar putea găsi, împreună, o variantă de ecologizare periodică. Lucrurile nu sunt simple, însă, nici aici, deoarece pădurea, aflată în administrarea Romsilva, se află în afara Bucureștiului, iar autoritatea locală nu poate plăti pentru curățenia efectuată pe terenuri pe care nu le are în administrare.

Oricum, şi Pădurea Băneasa, mult mai curată acum decât Delta Văcărești, pentru că frigul a amânat debutul sezonului de picnic, va beneficia de o acțiune de ecologizare, în aprilie, aşa cum a anunțat primarul Sava.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.