Român condamnat la închisoare pe viață
Articol de Sabina Lapadatescu, 12 aprilie 2016, 10:05
Un român, care a fost condamnat pe viaţă în Italia, a fost adus în ţară pentru executarea pedepsei.
”La data de 11 aprilie, o escortă formată din poliţişti ai Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Poliţiei Române au preluat din Italia un bărbat, de 49 de ani, din Bacău, condamnat la închisoare pe viaţă, pentru omor, tâlhărie, furt calificat, ultraj, distrugere, lovire şi alte violenţe”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Potrivit autorităţilor italiene, bărbatul în cauză, împreună cu alte persoane, ar fi comis mai multe acte cu violenţă, furturi şi tâlhării, pe teritoriul Italiei.
De asemenea, pe 14 martie 2007, acesta ar fi agresat şi ucis un bărbat din Italia.
”La data de 7 martie 2016, Curtea de Apel Bacău a informat Biroul Naţional Interpol Bucureşti cu privire la faptul că autorităţile italiene au admis transferul din Italia în România, urmând ca persoana în cauză să execute pedeapsa pe teritoriul ţării noastre”, se arată în comunicat.
Bărbatul a fost preluat de o echipă din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Sursă: Agerpres