Află ce se va întâmpla cu legile securității naționale!
Articol de Sabina Lapadatescu, 13 aprilie 2016, 15:37
Primul pachet privind legile securităţii naţionale poate fi votat în iunie de Parlament!
Anunțul a fost făcut astăzi de preşedintele Klaus Iohannis.
Legile privind securitatea antitero, securitatea cibernetica şi cartelele pre-pay vor parcurge întreaga procedură guvernamentală şi de consultare publică, în aşa fel încât, la sfârşitul lunii mai, să fie trimise în Parlament ca iniţiative legislative.
Președintele României a mai spus că a propus reprezentanților formațiunilor din Legislativ înființarea unei comisii speciale în Parlament care să elaboreze proiectele de legi referitoare la securitatea națională.
„Al doilea pachet e mult mai mare. Legislația în domeniul securității naționale este destul de amplă și stufoasă. Al doilea pachet conține legi care sunt cel puțin la fel de importante, dar nu sunt încă în faze atât de avansate. Unele dintre ele au o gândire la bază, pentru altele există primul draft de actualizare, pentru altele încă nu există nimic, dar este nevoie de actualizarea lor”, a explicat Iohannis.
Şeful statului a avut ieri și astăzi, consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare pe marginea legilor securităţii naţionale.
Sursă: Agerpres