România riscă să nu mai participe în acest an la Eurovision
Articol de , 16 aprilie 2016, 18:22
‘Reprezentanți ai European Broadcasting Union – cea mai mare asociație a televiziunilor publice din lume – au anunțat, deocamdatã verbal, reprezentanții Televiziunii Române că, din cauza datoriilor acumulate în ultimii opt ani la EBU de către TVR, acest organism va trece la următorul prag de sancțiune. Astfel, România riscă să nu fie acceptată pe scena Eurovision și nici nu va primi, prin satelit, semnalul pentru a putea transmite această competiție’, transmite TVR.
Televiziunea Română datorează EBU peste 10 milioane de euro, cele mai vechi datorii necesare de acoperit provenind din perioada 2011-2012.
În ceea ce privește concursul Eurovision, TVR precizează că a fost achitată în termen taxa de participare.
TVR informează că va continua toate demersurile pentru a putea participa la Eurovision și pentru a putea transmite evenimentul.
În același timp, postul public de televiziune solicită instituțiilor statului contactate de EBU să sprijine demersul de plată și de garantare, amintind că urmează alte competiții majore – Campionatul European de Fotbal și Olimpiada de la Rio, din 2016 – pe care o televiziune îngropată în datorii și subfinanțată nu le va putea oferi publicului.
‘TVR a depus ieri la Parlament raportul de activitate pe anul 2015 din care se vede un progres vizibil și o altă strategie de manageriere a banilor, dar care nu sunt suficiente pentru a se repara deficiențe de ani de zile și a se acoperi subfinanțarea începută agresiv după anul 2004’, potrivit Televiziunii Române.
Concursul Eurovision se va desfășura, în 2016, la Stockholm, Suedia, în 10, 12 și 14 mai.