Vremea în București
Articol de , 2 mai 2016, 18:54
În această noapte, în Capitală, cerul va fi noros, iar spre dimineață va ploua.
Vântul va sufla moderat, iar temperatura minimă va fi de 10 grade.
Mâine, vremea va fi instabilă și se va răci accentuat.
Vor fi înnorări, va ploua moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări.
Temperatura maximă nu va depăși 14 grade Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de ploi, ninsori și vânt puternic.
Atenționarea va intra în vigoare mâine la ora 9.00 și va fi valabilă până miercuri la ora 21.00, în 29 de județe, inclusiv în București.
În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în jumătatea de sud a Moldovei și în zonele Carpaților Meridionali și Orientali vor fi ploi însemnate cantitativ și pe arii extinse.
La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în special în Carpații Meridionali, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare, iar vântul va sufla cu putere.
În sudul, sud-estul și centrul țării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă a anului.
Meteorologii au anunțat că ne așteaptă o vară ploioasă în iunie și caniculara în iulie.
Ei spun că în următoarele 3 luni valorile termice se vor încadra în limitele normale ale perioadei și doar în iulie se vor înregistra temperaturi caniculare, mai ales în regiunile sudice și estice.
Precipitațiile vor fi excedentare în mai și iunie în majoritatea zonelor țării, dar deficitare pe parcursul lunii iulie.