Omagiu la stadion
Articol de , 7 mai 2016, 22:55
Zeci de bucureșteni l-au omagiat astăzi pe fotbalistul Patrick Ekeng.
Jucători, suporteri, dar și oficiali din lumea fotbalului s-au adunat la stadionul „Ștefan cel Mare” din Capitală, unde s-a petrecut tragedia.
Mulți dintre aceștia susțin că tânărul și-a pierdut viața din cauza intervenției târzii și ineficiente a ambulanței, de la o firmă privată, care l-a transportat pe fotbalist la spital.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a explicat că în cazul unui stop cardiac trebuie să se facă resuscitare la fața locului.
El a precizat că, potrivit legii, la competițiile sportive trebuie să fie prezentă cel puțin o ambulanță, care să aibă în dotare defibrilator, trusă de resuscitare și oxigen.
Amintim că fotbalistul Patrick Ekeng, în vârstă de 26 de ani, a murit aseară la spital, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și Viitorul.