Noi lucrări edilitare de amploare, în București
Articol de Mircea Apostolescu, 9 mai 2016, 11:09
Primăria Capitalei a semnat contractul pentru reabilitarea principalelor canale colectoare de canalizare din București. Acest contract, în valoare de peste 14 milioane de euro, fără TVA, și finanțat din fonduri europene, a fost atribuit Asocierii Tahal Consulting Engineers Ltd.-Triada Prod Impex SRL.
Conform contractului, vor fi reabilitate canalele colectoare de canalizare A0 și B0, pe o lungime de circa 10,5 kilometri, de la Podul Ciurel, până la Podul Mihai Bravu.
Aceste colectoare istorice au, pe anumite porțiuni, o vechime de peste 100 de ani, datând de la începutul secolului XX. Reabilitarea lor este necesară pentru a se preveni, pe viitor, inundarea unor zone precum Unirii, în special pasajul rutier, Tineretului sau zona Coșbuc – Gramont – 11 Iunie, dar și surpările carosabilului, așa cum s-a întâmplat vara trecută în zona Podului Izvor.
De asemenea, prin reabilitarea canalelor colectoare de canalizare istorice se vor reduce și infiltrațiile de apă în acestea, infiltrații care duc la sporirea cantității de apă uzată pe care trebuie să o epureze Stația de la Glina și, deci, la un preț mai mare al apei pentru fiecare dintre noi.
Lucrările ar trebui să dureze un an și jumătate, conform contractului. Trebuie menționat faptul că nerespectarea termenului ar duce la pierderea finanțării europene, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor investiții mari, precum Pasajul de la Piața Sudului, Ambulatoriul Spitalului Clinic Victor Gomoiu sau circuitul turistic pe Lacurile Floreasca și Tei.