În această seară luăm ”Drumul” Fabricii… pentru că ”…e mai bine așa”
Articol de Maria Gheorghiu, 18 mai 2016, 15:49
Cu bucurie vă anunț că ștafeta folk-ului autohton este pe mâini bune. Dacă vreți o dovadă live, veniți în seara aceasta în clubul Fabrica la întâlnirea cu FolkFrate! și Trupa SPAM + Alexandra Andrei și Cosmin Vaman. Ni s-au promis și invitați surpriză dar și cadouri muzicale.
“Ne dorim să aducem tot mai mulți oameni la concerte folk, să arătăm că acest gen este viu, să-l promovăm și să-l creștem. În ultimii ani am văzut că publicul se schimbă, apar oameni tot mai tineri, alții care încep proiecte similare și asta ne bucură foarte mult și ne dă curaj să mergem mai departe”, a declarat Tudor Olaru.
Trupa FolkFrate! are în componență 5 membri: Mircea Ungureanu – chitară și voce, Tudor Olaru – chitară bas, voce, Ionuț Leopea (Johnnie) – voce, Marius Sireteanu – clape și clarinet, Elena Icleanu – tobe și percuții.
Recent (octombrie 2015) au lansat albumul „…e mai bine așa!”, despre care cei 5 tineri entuziaști au declarat că aceasta este dovada că ”își urmează o cale muzicală proprie”.
Ce-a de-a doua trupă care va concerta în seara acesta se numește SPAM și este formată din tineri muzicieni extrem de talentati, pe care i-am întâlnit în mai multe ocazii, acompaniind diverși artiști. SPAM, de fapt, înseamnă: Alex Cismaru – chitară electrică, Tudor Olaru – chitară bas și Ciprian Diaconu – tobe și percuții.
Alături de Cosmin Vaman și Alexandra Andrei au reușit să ne ofere un album excepțional, foarte bine primit atât de critica de specialitate cât și de public. Se numește ”Drumul” și a apărut în iunie anul trecut și a fost declarat de către Radio Romania Actualități ”Albumul anului” iar piesa omonimă a primit trofeul ”Piesa anului”.
Nu e ușor să apari și mai apoi să reziști pe o piață muzicală în care nici televizorul și nici radioul (cu mici excepții… cum este și Radio Romania…) nu îți sunt ”prieteni”. Cu toate acestea, SPAM și FolkFrate! și-au croit drum și au un public efervescent, în care buna dispoziție poate deveni ”contagioasă”.
Poftiți de vă convingeți în seara aceasta, ora 21:00, în clubul Fabrica.