A doua persoană urmărită penal în cazul Hexi Pharma
Articol de Marga Tudor, 28 mai 2016, 13:44
Chimistul firmei Hexi Pharma, care era și director de producție, Mihail Leva, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General în dosarul dezinfectanților diluați din spitale.
El este acuzat de complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Mihail Leva va fi cercetat sub control judiciar.
În același dosar, Flori Dinu, director general al Hexi Pharma, va fi dusă astazi la Judecătoria Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ea a fost reținută noaptea trecuta, dupa audierile de la Parchetul General. Flori Dinu este acuzata de 128 de fapte de înșelăciune.
Procurorii susțin că în ultimii doi ani, Hexi Pharma a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu 152 de unități medicale, iar valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei.