Vremea devine GEROASĂ. PROGNOZA METEO pentru vineri, în ţară şi la Bucureşti
Articol de DSRNetworkAdmin, 30 ianuarie 2014, 15:30
Vineri, vremea va fi rece, geroasă în special dimineaţa şi noaptea în sud, în est şi local în centru, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi mai mult noros în regiunile extracarpatice, unde local va ninge slab şi, mai ales în a doua parte a intervalului, va fi ceaţă asociată cu chiciură.În vest, nord-vest şi centru înnorările vor fi temporare, iar condiţii de ceaţă vor fi pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea.Vântul va avea unele intensificări în regiunile sudice, nord-estice şi temporar în rest, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi în zona montană, unde temporar va spulbera zăpada.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -16 … -15 grade în Moldova şi în jur de 5 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -19 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi -1 grad în dealurile Banatului, ale Crişanei, precum şi în sudul litoralului.LA BUCUREŞTIVremea va fi rece, geroasă în special dimineaţa. Cerul va avea înnorări şi trecător va ninge slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări după-amiaza. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -9 grade, iar cea minimă va fi de -11 … -10 grade. Vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură.LA MUNTEVremea va fi rece, local geroasă noaptea şi dimineaţa în masivele sudice şi estice. Cerul va fi variabil, cu înnorări în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde pe arii restrânse va ninge slab.Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze mai mari pe creste, viscolind sau spulberând zăpada. Noaptea şi dimineaţa, pe văi şi în depresiuni, izolat se va forma ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.