Funcția ”Safety Check”, activată în SUA
Articol de Sabina Lapadatescu, 13 iunie 2016, 14:04
Facebook a activat pentru prima dată funcția de „Safety Check” în Statele Unite după masacrul din Orlando.
Utilizatorii au astfel ocazia să confirme apropiaților că sunt în siguranță în urma unui dezastru natural sau a unui atentat terorist, dar pot fi căutați și cei care s-ar putea afla în zona afectată.
Amintim, că în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat înarmat a ucis 50 de persoane într-un un club de noapte din Orlando – Florida.
Atacul a devenit viral pe Facebook și Twitter, iar hashtag-ul #PrayforOrlando este din ce în ce mai popular.
Anul trecut, Facebook a promis să activeze mai des funcția de „Safety Check” în timpul dezastrelor.