Primăria Capitalei, din nou în sediul istoric
Articol de Mircea Apostolescu, 13 iunie 2016, 14:41
Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat astăzi că lucrările la sediul istoric, de pe Bulevardul Regina Elisabeta, al Primăriei Capitalei se vor încheia la 31 august.
În luna septembrie, se va efectua recepția lucrărilor și se va instala mobilierul. Iar, din luna octombrie, atât funcționarii Primăriei, cât și Consiliul General și Primarul Capitalei vor lucra în sediul de pe Bulevardul Regina Elisabeta, a afirmat Gabriela Firea.
Ea a mai anunțat că dorește să ceară noului Consiliu General să rezilieze contractul de închiriere pentru clădirea din Grozăvești, deoarece este un spațiu costisitor, chiria fiind de 280.000 de euro.
Potrivit primarului ales al Capitalei, parcarea din curtea sediului istoric al Municipalității va fi terminată la sfârșitul acestui an.