Percheziţii în Bucureşti şi alte cinci judeţe din țară
Articol de Stefania Grigore, 16 iunie 2016, 08:51
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pun în aplicare în această dimineaţă 40 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi pe raza judeţelor Olt, Giurgiu, Buzău, Vâlcea şi Ilfov, precum şi 38 mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor în domeniul construcţiilor, serviciilor de pază şi consultanţă, informează un comunicat de presă al DGPMB.
Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului este de aproximativ 20.000.000 de lei.
Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au creat un mecanism de fraudare a bugetului de stat având la bază înregistrarea în documentele de evidenţă contabilă şi declararea fiscală a unor achiziţii fictive în domeniul construcţiilor şi materialelor de construcţii, serviciilor de pază şi consultanţă, urmărind sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin diminuarea bazei impozabile şi deducerea frauduloasă a taxei pe valoare adăugată.
Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 4.
Acţiunea beneficiază de suportul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale.