Europa si Rusia, prinse in lupta sanctiunilor economice
Articol de , 20 iunie 2016, 08:44
Printr-o stranie coincidenta, ziua de 23 iunie va avea o importanta dubla pentru Uniunea Europeana: pe de-o parte Marea Britanie va decide daca ramane sau nu membra a Uniunii, iar pe de alta parte liderii europeni trebuie sa decida daca vor prelungi sau nu sanctiunile economice impotriva Rusiei instaurate in 2014.
Ambele decizii vor avea un impact major asupra economiei europene care se relanseaza cu greu dupa criza.
Daca in ceea ce priveste Brexit-ul nimeni nu indrazneste inca sa estimeze care va fi costul economic, fie si numai din simpla teama ca el ar putea fi enorm, in ce priveste razboiul comercial Rusia – Uniunea Europeana au inceput sa fie facute publice unele cifre privind pierderile.
Iar aceste cifre, chiar si neoficiale, sunt suficient de mari incat presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a simtit dator sa faca ieri o calatorie la Sankt Petersburg unde a fost organizat un Forum Economic la care au participat 800 de sefi de mari companii din toata lumea, dar si politicieni, inclusiv secretarul general ONU, Ban Ki–Moon.
Pierderile din cauza razboiului economic
Chiar daca cifrele privind pierderile celor doua parti variaza mult de la o sursa la alta, vorbim, totusi, de multe miliarde de euro pe an.
Analistii economici romani au vehiculat cifra de 5 miliarde de euro pe an la cat s-ar ridica pierderile provocate statelor UE de embargoul impus de Rusia pentru importurile de produse alimerntare din Europa, embargou care a fost o masura de retorsiune dupa sanctiunile impuse de UE Rusiei din cauza situatiei din Ucraina.
La randul sau, cotidianul francez Le Figaro citeaza estimari neoficiale ca exporturile europene catre Rusia au scazut cu 15% pe an, adica au scazut cu 20 de miliarde de euro pe an.
Acelasi cotidian citeaza un document al Comisiei Europene ca exporturile europene de produse agro-alimentare catre Rusia, ele singure, au scazut cu peste peste 4 miliarde de euro numai in primele 8 luni de la decizia Moscovei de a interzice importul de a numite produse europene.
Presa rusa sustine, insa, ca doar Italia a pierdut intr-un an 3,6 miliarde de euro din cauza ca nu a mai putut sa-si vanda produsele agro-alimentare pe piata ruseasca.
La randul lor, europenii si-au interzis singuri anumite exporturi catre Rusia, in primul rand exporturi de produse strategice, inclusiv armament.
De ce nu exista cifre clare?
In primul rand pentru ca nici europenii, nici rusii nu vor ca „adversarul” sa stie cat de puternica ii este pozitia in acest razboi.
In al doilea rand pentru ca nici europenii, nici rusii nu vor sa riste ca electoratul propriu, speriat de banii pierduti tocmai intr-o perioada in care economiile isi revin cu greu, sa faca presiuni asupra decidentilor politici.
Anul trecut, ministrul spaniol de externe, José Manuel García Margallo, a anuntat cifra de 21 de miliarde de euro la cat se ridicau, in acel moment, pierderile exportatorilor europeni.
Cum ne-a afectat pe noi, romanii?
Ne-a afectat indirect pentru ca in 2014, cand a inceput confruntarea, noi aveam putine exporturi directe catre Rusia.
Datorita orientarii exclusiv catre Occident, in 2014, Romania deja pierduse toti marii clienti pe care ii avea in Rusia inainte de 1989, fie ca este vorba de exporturi ale industriei constructiilor de masini sau exporturi de mobila sau de produse textile.
Dar din cauza ca marii exportatori europeni de produse alimentare au ramas fara piata ruseasca, Romania a fost invadata de fructe, legume, carne si branzeturi produse in Occident sau din Polonia la preturi mult mai mici decat produsele similare romanesti, pentru ca agricultorii occidentali si cei polonezi primesc subventii mult mai mari decat agricultorii romani.
Site-ul www.fabricadecarne.ro scrie ca doar embargoul impus de Rusia importurilor de carne de porc din Europa, in vara lui 2014, a adus fermierilor romani prejudicii financiare de pana la 80 de milioane de euro in doar opt luni.
Cifra este demna de a fi crezuta pentru ca ea a fost inclusa in nota de fundamentare a unui proiect de Hotarare de Guvern prin care crescatorii de animale romani vor beneficia de un ajutor financiar exceptional din partea Comisiei Europene.
Cat va mai dura acest razboi?
Cel putin inca sase luni, pentru ca foarte probabil pe 23 iunie europenii vor prelungi sanctiunile cu inca 6 luni.
Dar cel putin in randurile europenilor apar presiuni politice din ce in ce mai mari pentru renuntarea la sanctiuni.
Saptamana trecuta Senatul francez, dominat de opozitia de dreapta, a votat o rezolutie care cerea ridicarere embargoului impotriva Rusiei.
Liderul opozitiei de dreapta franceze, fostul presedinte Nicolas Sarkozy, a afirmat ca „nu avem nevoie de un nou razboi rece”
Avand in vedere ca anul viitor foarte probabil dreapta va castiga alegerile prezidentiale din Franta, este o posibilitate foarte mare ca Franta sa rupa frontul anti-rusesc al europenilor.
Europenii au un dezavantaj in plus in aceasta confruntare politico-economica. Europenii ar dori ca actualul vicepresedinte al Comisiei Europene pentru Buget si resurse umane, bulgaroaica Kristalina Georgieva, sa devina viitorul secretar general al ONU, avand in vedere ca mandatul lui Ban Ki-Moon expira pe 31 decembrie.
Dar Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, deci are drept de veto asupra oricarei candidaturi.
Asadar, confruntarea europeano-rusa poate influenta chiar viitorul celei mai mari si mai importante organizatii din istoria omenirii.