Producții Radio România premiate la New York
Articol de Sabina Lapadatescu, 21 iunie 2016, 10:16
Două producţii Radio România au fost premiate la Festivalurile celor mai bune Programe de Radio din Lume, de la New York.
La categoria cea mai bună dramă, piesa „Pisica Verde”, în regia artistică a lui Mihnea Chelaru, a obţinut medalia de argint, iar medalia de bronz i-a fost acordată spectacolului „Over the Rainbow”, unde scenariul şi regia au fost semnate de Mihnea Chelaru şi Ion Puican.
La acest din urmă spectacol, calitatea sunetului este una deosebită, după cum a precizat Mihnea Chelaru. Realizarea unei piese mixate în surround este o premieră pentru Teatrul Național Radiofonic. Practic, ascultătorii aud sunetul 3D la căști.
Mihnea Chelaru: Subiectul piesei se petrece undeva în viitor, în care societatea ajunge extrem de automatizată, în care toţi muncim ca nişte roboţei, ni se spune ce să facem, cum să facem, şi scopul fiecărui lucrător, pe care ni l-am imaginat noi din viitor, este să ajungă la un anumit nivel, când are dreptul să pună o întrebare. Iar personajul nostru atinge nivelul maxim de experienţă şi pune întrebarea ”de ce?”. Acest ”de ce?” este universal. Ne-am jucat cumva. E o viziune ciudată asupra viitorului.
Începând din 1982, competiţia de nivel mondial de la New York premiază cele mai bune programe realizate de posturi de radio, reţele şi producători independenţi din întreaga lume.