UPDATE: Peste 160 de trenuri sunt anulate, circulația restricționată pe opt linii ferate
Articol de DSRNetworkAdmin, 29 ianuarie 2014, 09:03
Un număr de 167 de trenuri sunt anulate din cauza condițiilor meteo nefavorabile, iar pe opt linii ferate circulația este restricționată, în urma formării de suluri de zăpadă, potrivit informațiilor postate pe site-ul Ministerului Transporturilor. UPDATE 10:15 Pe cele opt linii este interzisă circulația trenurilor formate din automotoare și se acționează cu utilaje și personal.Deocamdată nu se înregistrează întârzieri semnificative ale trenurilor.Circulația trenurilor se va desfășura conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, iar comandamentul de iarnă instituit rămâne în continuare operațional, în urma noilor avertizări meteo de ninsoare și viscol, emise de Administrația Națională de Meteorologie, informează, miercuri, companiile feroviare CFR și CFR Călători.Potrivit CFR Călători, angajații companiilor feroviare vor comunica permanent modificările care intervin în graficul trenurilor și vor interveni cu utilaje pentru deszăpezire, astfel încât circulația trenurilor să se desfășoare în condiții de siguranță pe toate rutele de cale ferată.”Înainte de plecările trenurilor în cursă, garniturile sunt pregătite pentru circulație în condiții de iarnă și se încearcă asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă în toate zonele afectate.De asemenea, se va asigura alimentarea cu energie electrică a garniturilor aflate în staționare — pentru a fi menținută căldura în trenuri la un nivel de confort termic.Se va distribui ceai cald pasagerilor în gările cu flux mare de călători de pe raza sucursalelor feroviare Constanța, Galați, București, Craiova și, la nevoie, Brașov și Iași, se menționează în comunicat.În condițiile speciale de circulație din această perioadă, pentru preîntâmpinarea unor eventuale blocaje în traficul feroviar se iau măsuri de intervenție cu utilaje, pluguri de zăpadă și forță umană, existând posibilitatea introducerii de limitări de viteză sau staționări ale trenurilor în gări în intervalul de timp necesar intervențiilor de deszăpezire a liniilor și a macazurilor, ceea ce va genera întârzieri față de graficul de circulație, avertizează CFR Călători.Compania subliniază că toate aceste măsuri sunt necesare pentru facilitarea accesului utilajelor în zonele afectate de viscol și pentru a se evita blocarea în parcurs.De asemenea, călătorii sunt sfătuiți să se informeze despre condițiile meteo și să apeleze telefonic gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească, în condițiile în care există posibilitatea apariției de modificări/perturbări în programul de circulație al trenurilor.