MAE: Informare de călătorie pentru Turcia
Articol de Marga Tudor, 29 iunie 2016, 23:02
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care doresc să călătorească sau să tranziteze Turcia, pe calea aerului, prin Aeroportul Ataturk din Istanbul, că pot apărea întârzieri sau anulări ale unor curse şi cozi foarte mari la controlul amănunţit de securitate şi paşapoarte în contextul atentatului de ieri seară.
Potrivit unui comunicat, compania aeriană Turkish Airlines a activat două adrese de internet pentru informaţii în legătură cu procedurile de preschimbare a biletelor de avion.
Amintim că bilanţul atacului terorist a ajuns la 41 morţi, iar alte 239 de persoane au fost rănite. Nu au apărut informaţii care să ateste că printre victime s-ar fi aflat şi cetăţeni români.