Începe lupta cu țânțarii
Articol de , 2 iulie 2016, 15:46
Centrul de Protecție a Plantelor va face tratamente de combatere a insectelor în parcurile și pe spațiile verzi din București.
Ultimele acțiuni de acest fel s-au făcut în toamna anului trecut.
În aceste condiții nu e de mirare că Municipalitatea a primit foarte multe reclamații și sesizări privind țânțarii din parcuri.
Centrul de Protecție a Plantelor București va efectua tratamente de combatere a țânțarilor până la achiziționarea serviciului de către Municipiul București, reiese dintr-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului General.
Primarul general Gabriela Firea a declarat că „s-a trezit în prima zi de mandat cu o licitație contestată și care putea fi reluată după 17 iulie, adică ar fi produs efecte în toamnă, când nu ar mai fi fost țânțari”.
Din acest motiv a fost luată decizia de stârpire a insectelor cu ajutorul instituțiilor din subordinea Municipalității, cum ar fi Centrul de Protecție a Plantelor, a mai spus edilul șef al Capitalei.
De asemenea, cei care lucrează la RADET, la RATB și la Apa Nova au dat asigurări că vor lua măsuri pentru a stârpi țânțarii cât mai grabnic din surse proprii, a precizat primarul Gabriela Firea, citat de Agerpres.