SUA sprijină creșterea prezenței NATO în Marea Neagră
Articol de , 8 iulie 2016, 21:37
Statele Unite ale Americii sprijină creșterea prezenței NATO în Marea Neagră, iar Turcia dorește sporirea vizibilității acestei prezențe cu un grup naval, potrivit unor surse aliate, transmite AGERPRES.
„Președintele Barack Obama a menționat în intervenția din cadrul Consiliului Nord-Atlantic sprijinul SUA pentru dezvoltarea de opțiuni pentru creșterea prezenței NATO în Marea Neagră”, au arătat sursele menționate.
În context, liderul american s-a referit la decizia miniștrilor Apărării în acest caz.
De asemenea, sursele au arătat că Obama s-a referit la importanța conceptului de plan de contingență upgradat în mod general.
Liderul de la Casa Albă a subliniat și importanța dobândirii capacității inițiale a sistemului antirachetă și a menționat contribuția României în acest caz.
Sursele citate au precizat că Barack Obama a vorbit și despre transferul comenzii facilității sistemului antirachetă de la Deveselu de sub comandă americană sub comandă NATO în această lună.
La rândul său, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a subliniat importanța securității Mării Negre pentru NATO, nu doar pentru riverani, ci și pentru neriverani.
„Președintele Erdogan a făcut apel la toți aliații să participe și să crească vizibilitatea prezenței NATO cu un grup naval la Marea Neagră”, au adăugat sursele aliate.
Sursele au mai precizat că documentul final al Summitului NATO va conține multiple referiri la Marea Neagră.
În cadrul discuțiilor, potrivit surselor aliate, Polonia a anunțat contribuția la brigada multinațională din România cu o companie.
UPDATE: Liderii statelor membre ale NATO, reuniți la Varșovia, au aprobat desfășurarea a patru batalioane în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, a anunțat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în cadrul măsurilor de contracarare a amenințării reprezentate de Rusia.
Marea Britanie s-a angajat să trimită 650 de militari, dintre care 500 în Estonia și 150 în Polonia. Canada a anunțat în urmă cu câteva zile că va trimite 1.000 de militari, în timp ce Belgia și Franța urmează să desfășoare fiecare câte 150 de militari.
Batalionul din Letonia va fi sub comandament canadian, cel din Lituania sub comandament german, cel din Estonia sub comandament britanic, iar batalionul din Polonia va avea comandament american.
Obiectivul NATO este de a preveni repetarea scenariului ucrainean și o anexare ipotetică de către Rusia a unei părți a teritoriului uneia dintre fostele republici baltice sovietice.
Stoltenberg a subliniat că, pe baza sfaturilor de natură militară, patru batalioane reprezintă o măsură de descurajare adecvată și că ele vor rămâne în Polonia și în statele baltice atât timp cât va fi necesar.
Potrivit înaltului responsabil NATO, este necesar ca Moscova să fie informată la zi în legătură cu deciziile luate la Summitul de la Varșovia, pentru a se evita neînțelegerile și evaluările eronate.
”Simultan cu consolidarea măsurilor noastre de descurajare și a apărării noastre, continuăm să căutăm un dialog constructiv cu Rusia. Rusia nu poate fi și nu trebuie să fie izolată… Noi vom informa Rusia cu privire la deciziile pe care le-am luat la summit”, a accentuat Jens Stoltenberg, la finalul primei zile a Summitului NATO de la Varșovia.
NATO și-a multiplicat exercițiile în estul Europei pentru a verifica nivelul de pregătire a trupelor sale și a reasigura țările membre din estul Europei. Alianța Nord-Atlantică a trimis, de asemenea, avioane suplimentare pentru a da noi asigurări de protecție a granițelor aeriene de-a lungul coastelor statelor baltice.
În sudul Europei, NATO se ocupă tot mai mult de securitatea României și a Bulgariei, care privesc cu neliniște consolidarea dispozitivului militar rus în Marea Neagră, notează AFP.