Portugalia este noua campioană europeană
Articol de , 11 iulie 2016, 01:28
Portugalia a învins Franța după prelungiri cu 1-0 și a câștigat Campionatul European de fotbal, după finala disputată pe Stade de France din Saint-Denis.
Singurul gol a fost cel marcat de Eder în minutul 109.
Franța a început mai bine și a ratat o primă ocazie prin Griezmann cu o lovitură de cap scoasă de sub bară de Patricio.
Sissoko a avut la mijlocul reprizei apoi două șuturi bune pentru Franța, dar Portugalia a fost mai lucidă și a închis mai bine jocul la mijlocul terenului, iar prima repriză s-a, terminata la egalitate 0-0.
Acest scor s-a menținut până la finalul celor 90 de minute, chiar dacă Franța a dominat mai mult și după pauză.
Primele 15 minute de prelungiri au adus multe cartonașe galbene, 3 în câteva minute, dar și o uriașă ratare a portughezului Eder în minutul 103, care din cațiva metri după un corner, nu a putut să-l învingă pe portarul Lloris.
Scorul a rămas 1-0 până la final spre bucuria celor 10 mii de suporteri lusitani aflați pe Stade de France.
Lusitanii devin astfel în premieră campioni europeani, după ce pierduseră singura lor finală de până acum cea din 2004 jucată chiar în Portugalia.
După succesul din finală, Portugalia devine prima echipă din lume care câștigă un turneu final, după ce a terminat jocurile din grupă pe locul 3 .
Franța ratează astfel șansa unei triple pe propriul teren, după ce câștigase Euro în 1984 și Campionatul Mondial în 1998, ambele disputate acasă.