O nouă zi caniculară în Capitală
Articol de , 15 iulie 2016, 06:27
Cerul este senin, iar vântul suflă slab până la moderat în această dimineață în București. La ora 06 se înregistrau 19 grade la Afumați și Băneasa, și 22 de grade la Filaret.
Astăzi, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.
Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi spre seară.