Protejarea delfinilor în apele româneşti ale Mării Negre devine o urgenţă
Articol de Stefania Grigore, 5 august 2016, 12:08
Tot mai mulţi delfini ajung în plasele întinse de pescari în largul mării. În anul 2012, din luna ianuarie pâna în luna august, au eşuat 146 de delfini pe litoralul românesc, apoi numărul acestora a început să scadă. Anul acesta însă, până acum s-au înregistrat deja 47 de eşuari. Multe exemplare au fost juvenile, care cad cel mai uşor pradă plaselor pescareşti.
De altfel, acesta este principalul pericol la care sunt expuşi delfinii din Marea Neagră, iar necropsiile efectuate au certificat că decesul celor mai mulţi a survenit în urma edemului pulmonar, pneumoniei şi, doar în câteva cazuri, de traumatisme în regiunea craniană şi cea lombară, precum şi parazitarea sinusurilor paraaortice, în special la marsuini.
Deoarece aceste cifre sunt îngrijorătoare, Organizaţia Non Guvernamentală Mare Nostrum trage un semnal de alarmă faţa de pericolul la care sunt expuse aceste mamifere inteligente şi solicită celor care obsevă un delfin eşuat, să îi contacteze cât mai repede, pentru a putea interveni la timp şi a creşte şansele mamiferului de a fi salvat.