Ascultă Radio București FM Live

„Inimi cicatrizate” – un candidat serios pentru Leopardul de Aur

„Inimi cicatrizate” – un candidat serios pentru Leopardul de Aur

Articol de Sabina Lapadatescu, 9 august 2016, 11:43

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate” proiectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Locarno (3-13 August 2016) este răsfățat de critica de specialitate prezentă la prestigiosul eveniment din Elveția.

Screen International titrează: „Regizorul „Aferim!”-ului, Radu Jude, deschide o fereastră înspre o cu totul altă perioadă din trecutul României în „Inimi cicatrizate”, o adaptare meticuloasă și lipsită de sentimentalism a unui roman de Max Blecher. Povestea unui tânăr ale cărui gânduri și sentimente stau în umbra morții abordează teme filosofice majore, precum semnificația și rostul existenței umane. În nuanțe precise și fără să se teamă să pară intelectualizant, „Inimi cicatrizate” e străbătut de curenți emoționali care l-ar putea face chiar mai accesibil decât „Aferim!”. Critica ar putea să ajute la plasarea lui în rândul filmelor de artă serioase și consistente și ar putea să consolideze reputația de voce distinctă a lui Jude în cinematografia contemporană a României”.

„Radu preferă cadrele statice, pe parcursul cărora evenimentele se desfășoară ca într-o ramă. Regia lui e concentrată și nonșalantă, dar povestea are destul umor și suficientă emoție încât filmul să se „îmblânzească”. Atunci când Emanuel este țintuit într-un corset de ghips, face dragoste cu Solange, al cărei picior e ținut în chingi, contorsiunile lor par să fie o scenă din adaptarea lui Cronenberg pentru „Crash”. Trupurile care se dezintegrează și care nu-i mai slujesc pe oameni în „Inimi cicatrizate” ar fi fost foarte la locul lor într-un film de Cronenberg”, mai scrie Allan Hunter pentru Screen International.

Cotidianul francez Liberation completează: „Filmul „Inimi cicatrizate” funcționează ca o „mașinărie care reasamblează bucățile unei vieți”. Mai întâi, orașul bolnavului care trebuie trimis departe, pentru a evita contagiunea. Apoi, sanatoriul și micro-societatea acestuia. În fine, patul în care Emanuel va fi țintuit într-un corset de ghips. Între aceste trei locuri devin posibile toate jocurile de reducere sau de dilatare a spațiului: sanatoriul și culorile acestuia, tărgile și paturile, cheiul și plaja, orașul și calea ferată. Dar, foarte repede, patul bolnavului devine centrul lumii și centrul filmului. Radu Jude vorbește înainte de toate despre sentimentul singurătății. Spiritul strălucit al lui Emanuel, impregnat de poezie, de cultură și de umor, nu te poate păcăli”.

Site-ul de specialitate Cineuropa.org a scris: „Lucian Teodor Rus este foarte convingător în rolul lui Emanuel, iar tânărul actor își găsește o parteneră puternică în Ivana Mladenovic. Aceasta o interpretează pe Solange, o fostă pacientă a sanatoriului, îndeajuns de norocoasă încât să-și fi recăpătat complet mobilitatea, după ani de suferință. E ușor să presupui că pentru Emanuel ea reprezintă mai mult decât o tânără femeie modernă, atractivă și inteligentă. Ea e și un simbol al speranței, o dovadă că durerea îngrozitoare și că anii petrecuți într-o poziție nefirească pot avea efecte benefice. Contrastul dintre prezentul dureros și viitorul fericit este inima acestui film”.

Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociați Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

„Inimi cicatrizate” a avut premiera mondială la sfârșitul săptămânii trecute la Locarno. Gala de închidere va avea loc pe 13 august, de la ora locală 21.00, în Piazza Grande și va fi transmisă în direct pe site-ul oficial al festivalului www.pardolive.ch.

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară

Universitatea din Bucureşti este, conform ediţiei I a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, prima...

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:57

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, un eveniment unic, care îmbină cultura, tradiţiile şi bucuria Crăciunului, va avea loc, în...

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:30

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1

Peste 500 de copii au fost înscrişi de părinţi la cursuri de înot, după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1. Cele mai...

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:54

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!

De mâine până duminică, 24 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani,...

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:42

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!

𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚̆, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟎𝟎, se aprind luminițele de sărbători și tot atunci, la...

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:59

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO

Este sau nu necesar acest referendum, cum se vor soluționa pe viitor cererile de construire din București, dat fiind numărul redus al angajaților...

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:46

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume

Fumatul pe parcursul vieții poate sa duca, in medie, la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani, potrivit Institutului Național de...

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:31

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman

Situatie fara precdent, la RAR. Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a...

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman