Restricţii de trafic în Capitală, în ziua înmormântării Reginei Ana
Articol de Sabina Lapadatescu, 9 august 2016, 16:04
Traficul rutier va fi oprit, pe 13 august, în Capitală, pe mai multe străzi din zona centrală, anunţă Brigada Rutieră.
În dimineața zilei de sâmbătă, de la ora 00:00 până la 08:00 nu se va circula pe Calea Victoriei între Str. Rosetti şi Aleea Kretzulescu, pe Str. Dem Dobrescu, precum şi pe străzile adiacente.
De la ora 8:00 şi până la ora 14:00, circulaţia va fi oprită pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Str. Ion Câmpineanu, dar şi pe alte străzi din zonă, în funcţie de numărul participanţilor la funeralii.
De la ora 11.30 traficul rutier va fi oprit pe sensul de deplasare a cortegiului funerar.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a ajuns astăzi în țară.
Episcopul romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu, a oficiat o slujbă religioasă pe Aeroportul Otopeni.
Siciriul va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş, iar mâine seară va fi depus în Sala Tronului din Palatul Regal de la București. Cei care vor dori să-și ia rămas bun de la regină vor avea aceasta posibilitate joi și vineri, între orele 08:00 și 22:00.
Potrivit Casei Regale, sâmbătă, pe 13 august, sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal.
Acolo se va desfășura o ceremonie religioasă.
Înmormântarea Reginei Ana va avea loc, în aceeași zi, la Curtea de Argeș.