Problema manualelor, departe de a fi rezolvată
Articol de Sabina Lapadatescu, 19 august 2016, 14:55
În mai puțin de o lună începe noul an școlar, iar problema manualelor este departe de a se încheia. Nici de data aceasta nu vor fi suficiente cărți pentru toți elevii.
Licitația pentru manualele de geografie și istorie pentru clasa a IV-a a fost contestată, iar cei din clasele a XI-a și a XII-a vor primi manualele în jurul datei de 1 octombrie. Până se vor rezolva aceste probleme, elevii vor învăța după notițele pe care și le vor lua de la profesori.
”Pentru clasele V-X se asigură retipăriri. Aici sunt probleme, pentru că unele manuale sunt vechi de circa 20 de ani, de exemplu la clasa a V-a. Ele se retipăresc, statul asigură o cotă de 10-20% din fiecare an din tirajul iniţial. Cărţile sunt la depozitele şcolare. Aşteptăm cu interes următoarea procedură care ar trebui definitivată cât mai curând cu licitaţia pentru manualele de clasa a V-a şi aşteptăm odată cu noua conducere a CNE să se schimbe multe date. Până acum preţul conta în proporţie de 50% teoretic, dar de fapt importanţa lui era mult mai mare”, a explicat presedintele Uniunii Editorilor din România, Cristian Gresanu.
Săptămâna trecută, ministrul Educației, Mircea Dumitru, anunța că la începutul noului an școlar vor exista manuale pe băncile tuturor elevilor.
Mai mult, oficialul spunea că liceenii din clasele a XI-a și a XII-a vor primi cărți școlare gratuite în această toamnă.