Seniorii ecologiști și-au propus să schimbe fața Bucureștiului
Articol de Sabina Lapadatescu, 23 august 2016, 12:56
Într-o Românie sufocată de munți de gunoaie, Cercul Seniorilor Ecologiști și-a propus să dea un exemplu și să schimbe fața orașului în care trăim cu toții.
Astăzi, în Parcul Humulești din sectorul 5 al Capitalei, a avut loc o amplă acțiune de ecologizare.
Bunicii au încercat să curețe spațiul de gunoaiele lăsate în urmă de vizitatori și, în acest fel, să creeze un loc de agrement demn de a fi iubit.
Avem ce învăța din aceasta inițiativă, care așteaptă și alți voluntari.