Consiliul Baroului București a amânat dezbaterea cererii de excludere din avocatură a lui Victor Ponta
Articol de , 23 august 2016, 18:24
„Am avut pe ordinea de zi o solicitare de excludere din profesia de avocat a domnului Victor Ponta, membru al Baroului București. Înainte de începerea ședinței, domnul avocat a depus la Baroul București un memoriu cuprinzând punctul de vedere al domniei sale și un set de documente din care a rezultat că a formulat o reclamație prealabilă împotriva ordinului de revocare a titlului de doctor în Drept, precum și o cerere de suspendare a efectelor ordinului respectiv, depusă la Curtea de Apel București”, a precizat Dragne pentru AGERPRES.
El a anunțat că la data menționată au fost invitați Monica Macovei, cea care a făcut cererea de excludere din Barou a lui Victor Ponta, precum și acesta din urmă, el menționând că prezența celor doi nu este obligatorie.
„Nu avem o procedură disciplinară în care doamna Macovei este petenta și domnul Ponta este persoana împotriva căruia s-a făcut o plângere disciplinară, ci avem o cerere inedită în raport de care Consiliul a apreciat că este utilă invitarea celor doi membri ai Baroului București pentru a-și preciza punctul de vedere în scris și pentru a răspunde la eventualele întrebări ale membrilor Consiliului. Prezența domniilor lor este facultativă, iar lipsa lor nu va împiedica dezbaterile și luarea unei eventuale decizii”, a explicat Ion Dragne.
Potrivit acestuia, este „o cerere și o situație inedită” pentru că nu s-a mai întâlnit până în prezent un astfel de caz.
„Motiv pentru care am fost desemnat eu, împreună cu alți doi membri ai Consiliului — Mihai Tănăsescu și Flavia Teodosiu—, ca până marți, 30 august, să prezentăm un raport scris membrilor Consiliului, astfel încât să dezbatem și să luăm o decizie. De asemenea, Consiliul a apreciat că este necesar să îi invite pe doamna Monica Macovei, care a formulat cererea, și pe domnul Victor Ponta, pentru ședința din 31 august, la ora 12,00”, a mai precizat Dragne.
El a menționat că decizia Consiliului, oricare va fi ea, este atacabilă. „Decizia Consiliului, care va fi aceea, este un act administrativ supus unui control atât în sistemul organizării profesiei de avocat, de legalitate la Uniunea Națională a Barourilor din România, cât și la instanța de judecată”, a arătat el.
Baroul București a luat în discuție astăzi cerea depusă de europarlamentarul Monica Macovei de excludere a lui Victor Ponta din avocatură, după ce acestuia i s-a retras titlul de doctor.