Cu bicicleta la Breaza
Articol de Sabina Lapadatescu, 29 august 2016, 16:28
Weekend-ul acesta vor fi inaugurate cele 3 trasee cicloturistice marcate în această vară în orașul Breaza!
Cei care vor să ia parte la acest eveniment, vor petrece două zile frumoase pe bicicletă, parcurgând două din primele 3 trasee înfiinţate oficial.
Sâmbătă se va pedala pe străzile ce urcă spre dealurile din jurul Brezei, ajungând până pe Islazul Mălaiele. Tot în acest traseu intră şi străduţe mai izolate şi pitoreşti, de pe Dealul Vrăbieşti, dar şi traversarea pădurii de fag de pe Dealul Lazului, aflat în nordul oraşului.
Duminică vor fi vizitate clădirile frumoase, cu istorie bogată, de pe străzile mai puțin cunoscute ale orașului.
Traseul de sâmbătă e recomandat doar pentru biciclete MTB pentru că există porțiuni de străzi cu traverse şi o porțiune de offroad.
Traseul de duminică poate fi parcurs pe MTB sau ciclocros. Nu este recomandată cursiera.
În funcție de condițiile meteo din zilele anterioare evenimentului, traseul de sâmbătă poate suferi modificări.
Program
Sâmbătă 3 septembrie
10:00 – înscrierea participanților în piațeta din fața Primăriei Breaza
10:30 – Start de la Primaria Breaza pe traseu de bicicletă C2
14:30 – festivitate de premiere a participanților în piațeta din fața Primăriei Breaza
Duminică 4 septembrie
10:00 – înscrierea participanților în piațeta din fața Primăriei Breaza
10:30 – Start de la Primaria Breaza pe traseu de bicicletă C3
14:30 – festivitate de premiere a participanților în piațeta din fața Primăriei Breaza
Cei interesați trebuie să se înscrie AICI.
Evenimentul nu presupune taxa de participare.
Proiectul Breaza Cicloturistică a fost realizat la inițiativa Centrului de Informare și Promovare Turistică Breaza din subordinea Primăriei Breaza în colaborare cu Asociația Adevăraţii VeloPrieteni România.