Oamenii devin mai fericiţi odată cu înaintarea în vârstă
Articol de , 6 septembrie 2016, 11:00
Cercetările oamenilor de ştiinţă dezvăluie faptul că îngrijorările şi depresia ating cote culminante la persoanele aflate între 20 şi 30 de ani.
În mod tradiţional, această perioadă este percepută drept cea mai puternică sub toate aspectele, subliniază cercetătorii.
Pentru realizarea studiului, au fost utilizate date furnizate de 1.546 de persoane, selectate în mod aleatoriu, care trăiesc în San Diego, Statele Unite ale Americii.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, sentimentul de confort psihologic a fost liniar și semnificativ. Participanții au declarat că se simt mai mulţumiţi de ei înșiși an după an, deceniu după deceniu.
Se pare că tinereţea nu este paradisul pe care ne-am obişnuit să îl atribuim acestei perioade din viaţa oricărei persoane.
Perioada de tinereţe implică niveluri mult mai scăzute de confort psihologic decât oricare altă perioadă matură, susţin cercetătorii.
În acești ani, omul încă se află în căutarea sinelui, se concentrează pe cariera sa viitoare. Nu numai profesional, dar şi personal acești ani sunt tensionaţi pentru unele persoane.
De asemenea, potrivit specialiştilor, oamenii devin mai stabili din punct de vedere psihologic, atunci când înaintează în vârstă.