Negocieri între transportatori si reprezentanții Guvernului pe tema legii RCA
Articol de Stefania Grigore, 14 septembrie 2016, 09:04
Transportatorii au intrat la discuții cu reprezentanții Guvernului și cu cei ai Consiliului Concurenței pe tema legii RCA.
Cea mai importantă solicitare a acestora este legată de prețul de referintă la asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Dacă solicitările lor nu vor fi aprobate, transportatorii au amenințat că vor protesta mâine cu 5.000 de autovehicule în fața Guvernului, dar și în alte 20 de orașe din tară.
Președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, Vasile Stefănescu, a precizat că transportatorii asteaptă să vadă Ordonanța de Guvern modificată.
În acest context, și Senatul s-a grăbit, ieri, să adopte un proiect de lege care ar urma să aducă noi reguli pe piața polițelor RCA, inclusiv stabilirea unor criterii clare pe baza cărora să fie calculat un tarif de referință pentru fiecare categorie de autovehicule.
Proiectul de lege va intra în vigoare doar dacă va fi aprobat și de Camera Deputaților.