Compania TAROM aniversează 62 de ani de existență
Articol de Marga Tudor, 18 septembrie 2016, 11:05
Compania Naţională de Transport Aerian împlineşte astăzi 62 de ani de existenţă pe care îi sărbătoreşte alături de pasageri.
TAROM a fost una dintre primele companii aeriene comerciale din lume şi prima companie aeriană cu operare trans-continentală.
Tot TAROM a fost prima companie aeriană care, în premieră mondială, a făcut ocolul Pământului în 80 de ore de zbor.
Istoria recentă ne arată că TAROM a fost prima companie din afara Turciei care a aterizat pe Aeroportul Ataturk, după evenimentele din 15 iulie.
Astăzi, pasagerii vor fi întâmpinați la bordul aeronavelor, cu o cupă de şampanie.