Festivalul de la Cannes la 70 de ani
Articol de , 20 septembrie 2016, 09:02
Azi se împlinesc 70 de ani de când a început prima ediţie a celebrului Festival Internaţional de Film de la Cannes, care se desfăşura iniţial în prelungirea sezonului pe Croisette, la Marea Mediterană. Această primă ediţie, ar fi trebuit să aibă loc încă din 1939, sub preşedenţia lui Louis Lumière, însă, din cauza războiului, abia la un an după ce acesta a luat sfârşit, s-a putut ţine. Adică între 20 septembrie şi 5 octombrie 1946. Apoi, a avut loc aproape anual, tot toamna, excepţie făcând anii 1948 şi 1950. În anul 1951 Festivalul s-a mutat primăvara, iar din anul următor s-a stabilit în luna mai, în deschiderea sezonului estival.
Festivalul de Film de la Cannes, care a adus cinematografiei româneşti multe premii, a fost creat la iniţiativa lui Jean Zay, Ministru al Educaţiei şi Artelor Frumoase, ca urmare a dorinţei sale de a pune bazele unui eveniment cultural internaţional în Franţa care să rivalizeze cu Festivalul de Film din Veneţia, ce exista încă din 1932.
În timp ce ediţiile timpurii ale Festivalului de la Cannes, erau, în primul rând, evenimente sociale de la care aproape toate filmele participante plecau cu câte un premiu. Apariţia pe covorul roşu a vedetelor din toată lumea (în anii ’50 au fost prezenţi pe Croisette: Kirk Douglas, Sophia Loren, Grace Kelly, Brigitte Bardot, Cary Grant, Romy Schneider, Alain Delon, Simone Signoret, Gina Lollobrigida şi mulţi alţii), precum şi acoperirea în creştere de către presă a evenimentului i-au adus repede o reputaţie internaţională de legendă.
La iniţiativa lui Robert Favre Le Bret (Delegat General al Festivalului până în 1972, apoi Preşedinte al său până 1984), celebrul premiu „Palme d’or” a fost acordat pentru prima oară în 1955 dramei romantice „Marty”, regizată de Delbert Mann, înlocuind Marele Premiu ce fusese până atunci conferit celui mai bun film din competiţie. Între 1964 şi 1974, s-a revenit la acordarea Marelui Premiu, pentru ca din 1975 să fie reintrodus premiul „Palme d’or”, ce a devenit de atunci cel mai puternic simbol al Festivalului de la Cannes înmânat în fiecare an regizorului celui mai bun film din competiţia oficială. Doar în 2013, acest premiu a fost acordat atât regizorului Abdellatif Kechiche şi celor două actriţe principale, Adèle Exarchopoulos şi Léa Seydoux, pentru „La vie d’Adèle”. Aşa cum singura femeie care a primit premiul „Palme d’or” a fost Jane Campion, pentru „The Piano”, în 1993.
Pe lângă selecţia oficială, au apărut altele două independente: „Semaine Internationale de la Critique” din 1962 şi „La Quinzaine des Réalisateurs” din 1969. După ce a fost numit Delegat General al Festivalului în 1978, Gilles Jacob a creat în acelaşi an selecţia „Un Certain Regard” şi premiul „Caméra d’or”, acordat celui mai bun film de debut prezentat în oricare dintre selecţii. După 20 de ani, acelaşi Gilles Jacob a creat „Cinéfondation”, o selecţie pentru scurt şi mediu-metraje produse de şcolile de film din întreaga lume. În 2000 s-a adăugat „Résidence”, un loc unde tinerii regizori pot să-şi lucreze şi să-şi completeze scenarii. Acest loc s-a extins în 2005 prin crearea unui Atelier care să ajute anual în jur de 20 de regizori să-şi asigure finanţarea pentru filmele lor.
Din 2004 există şi Cannes Classics, ce prezintă copii restaurate ale unor filme de patrimoniu, producţii tribut realizării de film şi documentare despre cinema.
De la crearea sa în 2010, noua secţiune numită „Cannes Short Film” a grupat competiţia de scurtmetraje şi Short Film Corner pentru a oferi o viziune generală asupra producţiei de scurtmetraje din întreaga lume.
Şi trebuie adăugată secţiunea „Marché du Film”, apărută încă din 1959, prin care Festivalul de la Cannes a încurajat colaborarea şi interacţiunea dintre toţi cei implicaţi în industria cinematografică.
Din 1983, Festivalul are un nou Palat, construit în stil modernist după planurile arhitecţilor Sir Hubert Bennett şi François Druet, clădirea fiind extinsă în 1999 cu Espace Riviera, un nou spaţiu de 10.000 de metrii pătraţi.
Până în 1972, filmele ce concurau în selecţia principală erau alese de către ţările lor de origine. Din acest înainte, însă, Festivalul de la Cannes şi-a afirmat independenţa, alegându-şi singur, prin delegaţii săi, filmele care vor figura în Selecţia Oficială.
Interesant este că, tot până în 1972, mai multe producţii româneşti au participat la competiţie, unele fiind chiar premiate. Astfel, animaţia „Scurtă istorie” a lui Ion Popescu-Gopo a fost distinsă, încă în 1957, cu premiul Palme d’Or pentru film de scurt-metraj. În acelaşi an la premiul similar pentru lung-metraj a fost selecţionată ecranizarea lui Victor Iliu după Slavici „La moara cu noroc”. Tot pentru aceasta cea mai importantă distincţie a Festivalului de la Cannes au concurat: „Telegrame” ecranizare după Caragiale realizată în 1959 de Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi, în 1962 comedia lui Gopo „S-a furat o bombă”, precum şi „Animale bolnave” de Nicolae Breban în 1971. Până în 1972 au fost premiate: „Pădurea spânzuraţilor” pentru regia lui Liviu Ciulei, „Răscoala” pentru debutul lui Mircea Mureşan şi „Cîntecele Renaşterii” de Mirel Ilieşiu cu Palme d’Or pentru scurt-metraj.
După 1989, operele a doi cineaşti de marcă au fost incluse în Selecţia Oficială a Festivalul Internaţional de Film de la Cannes: Lucian Pintilie cu „O vară de neuitat” în 1994 şi cu „Prea târziu” în 1996 şi Mircea Daneliuc cu „Senatorul melcilor” în 1995. Cineaşti din aşa-numitul „nou val” au fost cei care, după 2005, s-au întors câştigători de la acest Festival. Astfel, Cristi Puiu a câştigat, chiar atunci, premiul secţiunii „Un Certain Regard” cu filmul „Moartea domnului Lăzărescu”. Anul următor, Corneliu Porumboiu a primit premiul de debut „Caméra d’or” pentru „A fost sau n-a fost?”. În 2007, Corneliu Porumboiu a câştigat „Palme d’or” şi Premiul FIPRESCI pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, iar Cristian Nemescu a fost distins cu premiul secţiunii „Un Certain Regard”. În 2009, Corneliu Porumboiu a primit Premiul FIPRESCI şi Premiul Juriului secţiunii „Un Certain Regard” pentru „Poliţist, adjectiv”. Filmul „După dealuri”, realizat de Cristian Mungiu, a fost distins în 2012 cu premiul pentru Cel mai bun scenariu şi cel pentru Cea mai bună interpretare feminină, ce a revenit actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Anul trecut, Corneliu Porumboiu a primit „Un Certain Talent” pentru filmul „Comoara”.
În sfârşit, anul acesta România a avut cea mai bogată participare a sa la Festivalul de la Cannes, ce s-a materializat în doar două premii: Cristian Mungiu pentru regia filmului său „Bacalaureat” şi Premiul FIPRESCI al secţiunii „Un Certain Regard” pentru „Câini” de Bogdan Mirică.
Să sperăm că la cea de-a 70- ediţie, ce va avea loc anul viitor între 17 şi 28 mai, vom avea o participare la fel de numeroasă şi ceva mai multe premii.
Până atunci însă, vin la Bucureşti cele mai aşteptate filme din selecţia Festivalului de la Cannes, prezentate în cadrul celei de-a 7-a ediţii a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” ce va avea loc între 14 şi 23 octombrie 2016. Revenim cu programul acestuia când va fi disponibil.