Danemarca, Spania, Franţa şi Croaţia, calificate în semifinalele CE de handbal din Danemarca
Articol de DSRNetworkAdmin, 23 ianuarie 2014, 11:33
Naţionalele Danemarcei, Spaniei, Franţei şi Croaţiei s-au calificat în semifinalele Campionatului European de handbal masculin din Danemarca, după ultimele meciuri jucate, miercuri, în grupele principale ale competiţiei. Miercuri s-au disputat ultimele partide din grupele principale ale CE din Danemarca, rezultatele stabilind formaţiile calificate, care sunt Danemarca şi Spania, din grupa 1, respectiv Franţa şi Croaţia, din grupa 2.Până în această fază a competiţiei, echipa naţională a ţării gazdă, Danemarca, este singura neînvinsă.În semifinale se vor duela Danemarca şi Croaţia, respectiv Franţa şi Spania, meciurile fiind programate vineri.Câştigătoarele se vor califica în finala CE, iar învinsele vor juca finala mică, pentru medalia de bronz, ambele meciuri urmând a se disputa duminică.Deţinătoarea titlului european este Danemarca.