Kristjan Järvi, primul concert la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio din Leipzig, la Festivalul RadiRo!
Articol de Sabina Lapadatescu, 28 septembrie 2016, 09:29
Kristjan Järvi, directorul de onoare al RadiRo 2016, a dirijat primul concert pe scena festivalului, la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, cea mai veche orchestră radio din Germania și una dintre cele mai dinamice și inovative din Europa, marți, 27 septembrie. Alături de orchestra MDR a concertat în premieră la Sala Radio pianistul Denis Kozhukhin, un muzician multipremiat la competiții internaționale, câștigător al Premiului I la Concursul Queen Elizabeth din Bruxelles în 2010.
Personalitate muzicală originală, aflat într-o continuă explorare a muzicii clasice și contemporane, Kristjan Järvi a imprimat Orchestrei Radio MDR din Leipzig, al cărei dirijor șef este din 2012, o flexibilitate muzicală specială, lucru vizibil și în alegerea repertoriului pentru ambele concerte programate la RadiRo. Cel de al doilea concert al orchestrei va avea loc pe 28 septembrie, cu participarea pianistului Stefano Bollani, cunoscut pentru abordările sale spectaculoase, la granița între muzica clasică, pop și jazz, în compania unor mari artiști ca Enrico Rava, Richard Galliano, Bill Frisell sau Chick Corea.
Organizat de Radio România, Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo se desfășoară în intervalul 23 septembrie – 1 octombrie 2016 și prezintă 9 concerte în 9 zile de festival, 6 orchestre simfonice prestigioase din Europa și Asia și 22 de soliști și dirijori de maximă notorietate ai scenei muzicale actuale.
Organizator: Radio România