Poliția Rutieră a pornit la vânătoare de bicicliști?
Articol de Sabina Lapadatescu, 12 octombrie 2016, 08:26
O campanie ”împotriva indisciplinei bicicliștilor” s-a desfășurat la începutul acestei luni în toată țara. Rezultatele acțiunii au fost anunțate recent de Poliția Română.
Încă din perioada de campanie, mai mulți bicicliști au reclamat abuzuri din partea polițiștilor.
În urma datelor primite, Asociația OPTAR a observat un compartament abuziv al polițiștilor dar și un blocaj al Ministerul Afacerilor Interne în privința deblocării soluțiilor legislative aplicate cu succes în restul Europei.
Iată reacțiile bicicliștilor:
”La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul și-a făcut publice opiniile referitoare la propunerile primite în timpul dezbaterii pe marginea modificării Regulamentului de aplicare a Codului Rutier (OUG 195/2002). Experții instituției au respins toate propunerile care încercau să armonizeze legislația din România cu cea din alte state europene, acceptând în schimb o propunere neadoptată de niciun stat european.
De exemplu, au fost respinse referirile care ar fi permis amenajarea de benzi dedicate transportului public și bicicletelor, cu toate că toate țările europene au adoptat astfel de reglementări de mai multe decenii. În schimb, au acceptat o propunere privind introducerea obligativității purtării de căști omologate de către bicicliști. Din analiza legislațiilor rutiere din Europa, am constatat că nicio țară europeană nu are o asemenea prevedere, fiind considerată de către experți o măsură care nu sporește siguranța rutieră, dar, prin scăderea numărului de bicicliști, contribuie la creșterea numărului de accidente.
În opinia noastră, prin campania desfășurată, Ministerul a încercat să-și justifice ”cu orice preț” deciziile contrare opiniilor experților în siguranță rutieră.
Abuzurile Poliției
În București, în fața Gării de Nord, mai mulți bicicliști au fost opriți și amendați pentru că mergeau pe partea carosabilă. În opinia polițiștilor, ei trebuiau să circule pe trotuar. Opinii similare au avut polițiști și în alte părți ale Capitalei.
Art. 161 (1) Se interzice conducătorilor de biciclete: c) sa circule pe trotuare, cu exceptia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
Într-un alt caz, un biciclist a fost amendat cu suma de 750 de lei pentru că nu avea dotată bicicleta cu sonerie. Chiar dacă legea prevede o astfel de amendă, agentul constatator ar fi putut înlocui sancțiunea cu avertisment. Dar, cu toate că sancțiunea este disproporționată față de gravitatea faptei, polițiștii au aplicat amenda.
Ca termen de comparație, șoferul care în urmă cu un an a provocat, cu intenție, spun procurorii, un accident grav în zona podului de la fântâna Miorița, a fost sancționat cu o amendă de 250 de lei.
În Timișoara, doi bicicliști au fost amendați pentru că traversau strada pe biciclete, pe marcajul ”traversare pentru biciclete”. În opinia polițiștilor, ei trebuiau să traverseze pe lângă biciclete.
Art. 81 (4) – Marcajul transversal constând din linii discontinue paralele, aplicate perpendicular sau oblic față de axul drumului, indică locul destinat traversării parții carosabile de către bicicliști.
Prin comunicatul transmis, Poliția Română a făcut și recomandări bicicliștilor: ”Circulați cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului!”
Dacă ar respecta acest sfat, bicicliștii s-ar pune într-un real pericol, deoarece crește probabilitatea de accidentare gravă, prin răsturnare în fața mașinilor, dacă bicicliștii lovesc cu pedala bordurile mult prea înalte.
Din cauza seriei de abuzuri desfășurate zilele trecute împotriva cetățenilor, sfaturile greșite transmise în spațiul public și modul defectuos în care au tratat propunerile de modificare a legislației rutiere, suntem îngrijorați de lipsa de profesionalism a celor care ar trebui să vegheze la siguranța rutieră, atât pe teren cât și prin propunerile de îmbunătățire a legislației privind circulația pe drumurile publice.
Precizăm că persoanele prezente la dezbaterea publică organizată de Minister au pus gratuit la dispoziția instituției expertiza de care dispuneau, însă s-a refuzat formarea de grupuri de lucru.
Solicităm domnului ministru de Interne, Dragoș Tudorache, să cerceteze faptele menționate și să facă publice măsurile adoptate”, se arată în comunicatul trimis de Asociația OPTAR.