Paul Ballo ne explica cine este Hot Casandra
Articol de , 12 octombrie 2016, 14:22
Daca n-as fi auzit de Paul Ballo pana acum, as fi crezut ca iar trebuie sa ne amintim sa mai si traducem din engleza, macar din cand in cand, pentru ca atat eu, cat si Razvan, ne cam lasam purtati de valul discutiilor pe care le avem cu invitatii. Dar auzisem deja despre el asa ca amandoi ne-am bucurat sa-l avem in acesta dimineata in studioul Bucuresti FM.
Paul Ballo, posesor de nume austriac, dar deținător de buletin romanesc, s-a nascut inconjurat de muzica. Desi este fiul sopranei Bianca Ionescu – Ballo drumul sau muzical a fost altul decat cel al muzicii clasice. La 16 ani batea deja la tobe, si desi a explorat multe genuri muzicale, iar in prezent a adoptat un sound mai electronic, sufletul sau a rezonat mai mult cu muzica rock.
Copilaria si-a petrecut-o in Franta, apoi s-a stabilit o vreme in Anglia, cautand sa-si faca un drum in industria muzicala. A fost DJ in Ministry of Sound, Pacha si alte cluburi cu renume, insa s-a reintors in tara pentru a pune pe picioare actualul proiect muzical, trupa Hot Casandra. Alaturi de el are doi prieteni: Simi, adica George Simion, poliinstrumentist si om de studio de exceptie, si Robert Enache, fost chitarist al trupei Firma. Cei trei au lansat de curand piesa ”Ecstasy”, o piesa electro-pop in limba engleza pe care am ascultat-o in aceasta dimineata si pe 98,3 FM.
Pe 19 octombrie ii puteti asculta pe baieti intr-o varianta acustica in clubul Centru (pian electric, chitara si voci) iar in curand vor lansa si primele piese in limba romana, pentru ca momentan ii intereseaza sa intre in atentia publicului din tara noastra. Daca vreti sa aflati mai multe va invitam sa urmariti inregistrarea video de mai jos cu interviul integral de la „Buna dimineata, Bucuresti!”.
Vezi AICI arhiva emisiunii Buna dimineata Bucuresti
Credite Foto: Alexandru Dolea