Român răpit în Nigeria
Articol de , 12 octombrie 2016, 22:20
Românul răpit în Nigeria a fost eliberat, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
Este vorba despre un inginer, care a fost luat ostatic, la începutul acestei săptămâni, de către mai mulți bărbați înarmați, într-o localitate din sudul acestei țări.
Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetățenilor români aflați în zonele de conflict sau cu risc major de securitate, să contacteze cea mai apropiată misiune diplomatică a țării noastre, pentru a-și înregistra prezența în regiune.
În acest fel pot beneficia de asistență și protecție consulară cât mai eficiente.
De asemenea, instituția reamintește că pe site-ul său, www.mae.ro, se găsesc sfaturi de călătorie.
Sursa foto: www.mondonews.ro