București, sport extrem!
Articol de Mircea Apostolescu, 14 octombrie 2016, 08:43
Viața noastră cotidiană, în acest oraș care, teoretic, este al nostru este zi de zi un sport extrem. Ne-am obișnuit atât de mult cu acest stil di viață, încât aproape nu mai băgăm de seamă ceea ce ni se întâmplă, zi de zi. Însă, ieri, trecând pe Buzesti, o bucată de tencuială s-a desprins de pe un balcon, din cauza vântului mai puternic, și a căzut la doi pași în urma mea. Întâmplarea m-a făcut să „deschid ochii” și să mă uit mai atent la orașul din jurul meu.
Orașul din jurul meu este plin de case superbe, construite chiar și înainte de 1900, unele dintre ele, dar lăsate să cadă, neconsolidate, cu tencuiala crăpată, cu balcoane care realmente atârnă în câte un fier deasupra străzilor, cu pereți întregi proptiți cu bârne de lemn. Aceste case sunt locuite de către oameni inconștienți, care ignoră bulinele roșii de pe ziduri și, odată cu acestea, ignoră pericolul la care se expun zi de zi, minut de minut. Magazinele de la parterurile acestor case sunt părăsite, cu geamurile sparte, pline de mizerie, de gândaci, de șobolani și, ocazional, de aurolaci. Alte asemenea imobile sunt pur și simplu părăsite și vegetația crește, biruitoare, peste ruine.
Riscul că aceste case să ne cadă în cap, chiar și la un vânt mai puternic, este imens. Numai dacă treci pe Buzesti-Berzei, îți stau deasupra capului vreo zece asemenea săbii ale lui Damocles.
Dar nu băgăm de seamă, iar autoritățile, atât cele centrale, Guvern, Parlament, cât și cele locale, par să nu fie interesate ori, poate, s-au resemnat cu ideea unui dezastru iminent.
Tot așa cum par să se fi resemnat, atât administrațiile locale, că avem șapte, în orașul ăsta, slavă Domnului, cât și organele de ordine, cu urâțenia afișelor lipite pe toți stâlpii, pe toate gardurile, pe toate transformatoarele de curent electric, pe zidurile imobilelor și chiar pe coșurile de gunoi. Și, din resemnare, probabil, nici politiile locale, din care avem tot șapte, nici Poliția Națională, nici Jandarmeria, nimeni nu-i prinde pe băieții ăia care, ziua în amiază mare, umblă cu cărucioarele cu afișe și cu gălețile de lipici, prin centrul orașului!
Și tot autoritatea locală pare să se fi resemnat cu acea imagine de oraș oriental, unde, aproape lângă fiecare stâlp, sunt aruncate pungi mari sau mici și saci de gunoi, sfidând orice regulă de conviețuire socială. Și, iarăși, nimeni nu-i vede pe cei care își aruncă gunoiul în stradă, zi de zi.
Asta e orașul-sport extrem în care trăim și cu care ne-am obișnuit într-atât, încât nici nu mai băgam de seamă ce se întâmplă în jurul nostru.
