Departament de control la Tarom!
Articol de Stefania Grigore, 17 octombrie 2016, 14:51
După problemele înregistrate în ultimul timp, compania a decis înființarea acestui departament care monitorizează și oferă asistență permanentă pentru toate defectele apărute în operarea zilnică.
Săptămâna trecută, la Tarom au fost anulări de curse, întârzieri sau întoarceri ale aeronavelor din drum din cauza defecțiunilor tehnice.
Mai mult, au fost implementate măsuri suplimentare care asigură desfăsurarea mai bună a activitătilor, precum și respectarea orarelor de zbor.
De asemenea, măsurile suplimentare prevăd controale și verificări în plus ale aeronavelor, la intervale mai mici de timp, precum și efectuarea unor noi audituri de sigurantă la lucrările de întreținere.