Canada renunță la vizele pentru români
Articol de Sabina Lapadatescu, 21 octombrie 2016, 11:40
Românii vor putea călători în Canada fără vize.
Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis. Acesta a declarat că s-a ajuns la un acord cu partea canadiană în ceea ce privește liberalizarea vizelor pentru români din 2017.
„Am o veste bună. În această dimineață s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecțiuni față de Acordul Comercial cu Canada. Este o înțelegere care este destul de bună”, a spus Iohannis.
Astfel, de la 1 mai 2017, nu vor mai avea nevoie de viză pentru Canada românii care au mai fost în această țară, urmând ca din decembrie 2017 vizele să fie eliminate total.