Valonia blochează tratatul de liber schimb dintre UE și Canada
Articol de Sabina Lapadatescu, 24 octombrie 2016, 11:03
Valonia respinge ultimatumul dat de Uniunea Europeană pentru semnarea acordului de liber schimb cu Canada. Premierul regiunii belgiene s-a declarat dezamăgit de propunerile Comisiei Europene și spune că un astfel de ultimatum nu este compatibil cu procesul democratic.
Uniunea Europeana a dat duminică guvernului federal belgian un termen limită până la care să sprijine acordul de schimb comercial Uniunea Europeană – Canada.
Astfel, Belgia ar trebui să convingă până diseară regiunea Valonia să accepte tratatul. În caz contrar, summitul programat pentru semnarea documentului va fi anulat.
Negocierile UE – Canada au intrat în impas vineri după ce, la Consiliul European de la Bruxelles, nu s-a ajuns la o înțelegere cu reprezentanții regiunii Valonia.
Reamintim că Ottawa condiționează ridicarea vizelor pentru cetățenii români și bulgari de semnarea acordului economic cu Uniunea Europeană.