„Casnica” – un exercițiu de sinceritate

Articol de cristina.toma, 29 octombrie 2016, 08:00

O carte pe care nu ar trebui sa o lasati necitita in aceasta toamna este „Casnica”, scrisa de Jill Alexander Essbaum si aparut in traducere romaneasca la editura Trei. Romanul „Casnica” ne spune o poveste ce se adreseaza femeilor si in care unele s-ar putea regasi pe alocuri. Personal, eu cred ca se adreseaza mai ales barbatilor care sunt curiosi sa stie „ce vor de fapt femeile” si, ce anume si-ar mai dori o femeie ce pare a avea totul: un sot iubitor, trei copii, o viata comfortabila intr-un oras frumos si, care, in realitate… nu sunt fericite. Asa se intampla si cu Anna, personajul principal, in jurul caruia se tese actiunea.
Anna este o amerincanca de aproape 40 de ani care traieste alaturi de sotul ei, un bancher elvetian pe nume Bruno si cei trei copii ai lor, langa Zurich intr-un orasel linistit si frumos ca intr-o carte postala de vacanta. Insa lumea Annei pare a se prabusi de la o zi la alta: ea simte ca este intr-un colaps mental. Se simte ca o nava in deriva si este incapabila sa comunice cu sotul ei si sa isi inteleaga propriile sale ganduri si sentimente si, mai ales de ce i se intampla asta tocmai ei.

Incearca sa isi regaseasca entuziasmul cu ajutorul unor experiente noi: cursuri de germana, analiza jungiana si, chiar o serie de aventuri in care intra cu o nonsalanta care si pe ea o mira. Insa situatia devine tot mai apasatoare si, in cele din urma scapa de sub control. Si, pentru ca a trecut dincolo de limitele moralei, pentru Anna nu mai exista cale de intoarcere. Ce se va intampla oare cu Anna? Va ajunge sa accepte un compromis si sa se ascunda toata viata? Va parasi lumea in care traise pana atunci si isi va fauri un nou destin? Va cauta aventuri si mai periculoase, si mai picante?

Aceasta ramane sa o descoperiti singuri atunci cand veti citi romanul lui Jill Alexander Essbaum. Insa eu am fost curioasa si am dorit sa stiu daca autoarea a scris aceast roman, poate, dintr-o admiratie secreta fata Anna Karenina, eroina lui Tolstoi. Asa ca i-am scris fara insa sa sper prea mult ca voi primi un raspuns. Insa surpriza! Jill Alexander Essbaum mi-a raspuns foarte repede si cu o sinceritate totala! Iata ce mi-a scris:

„Daca dam la o parte treburile, copiii si sotul elvetian, si vorbim doar despre Anna, atunci este vorba despre propria mea imagine in oglinda pentru ca modelul pentru Anna am fost eu. In timpul sederii mele in Elvetia m-am simtit foarte singura. Sotul meu-ne-elvetian, desigur era la studii. Singurul meu motiv de a fi acolo era acela de a-l sprijini. Fiind prin natura mea introvertita, mi-a fost destul de dificil sa ies in oras si sa imi fac prieteni. Asa ca cea mai mare parte a timpului mi-o petreceam singura. Cand casatoria noastra s-a destramat – fara a putea spune ca unul dintre noi a fost de vina – singuratatea s-a transformat in instrainare atat fata de oamenii din jurul meu cat si fata de persoana cu care speram ca voi fi. Asa ca, atunci cand m-am mutat inapoi in Statele Unite, in liniste, am avut de luat in considerare mai multe lucruri. De indata ce am inceput sa scriu am descoperit ca as putea explora pe deplin ce inseamna sa te simti singur si pierdut si am inceput sa scriu, nu despre mine ci despre un personaj anume care trece prin aceasta experienta. Si…astfel s-a nascut Anna: cine sunt eu si, mai ales, cine nu sunt?! Sper ca si alte femei sa invete din carte acest lucru si fara sa fie nevoite sa treaca ele insele printr-o experienta asemanatoare. Sa invete ca exista o fizica anume pentru a trai in fiecare zi: orice gandim, orice facem se simte si orice visam va duce la ceva care se va intampla. Pentru a domina acest vartej, cu totii avem puterea sa ne schimbam deciziile, sa discernem binele de rau si sa invatam de la toate acestea dar numai daca ramanem constienti. In cele din urma cred ca este o carte despre constiinta si nu despre decizii. Intr-una dintre ultimele scene ale romanului Anna vorbeste cu un preot. El nu este Dumnezeu si nu o judeca ci o intreaba doar de ce are nevoie pentru a fi ajutata. Numai ca ea insasi s-a judecat deja. Cred ca femeile trebuie sa invete sa stea departe de judecati si de vinovatie si sa actioneze perfect constiente. Noi nu am putea lua, poate, cele mai bune decizii chiar si atunci dar  un singur lucru putem face: acela de a ne elibera de rusine!”

Insa pentru a vedea de ce a ajuns Jill Alexander Essbaum la aceasta concluzie cea mai usoara cale este sa cititi romanul „Casnica” pe care nu il veti lasa din mana pana cand nu veti intoarce si ultima pagina.