Poliţiştii încep verificările tehnice ale maşinilor implicate în accidentul de pe Autostrada A2
Articol de Stefania Grigore, 7 noiembrie 2016, 12:39
Polițiștii încep astăzi verificările tehnice ale mașinilor implicate în accidentul de sâmbătă, de pe A2.
Oamenii legii vor să vadă dacă starea autovehiculelor ar fi putut influența producerea ciocnirii în lant.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor din culpă si vătămare corporală.
Anchetatorii spun că accidentul s-ar fi produs din cauza unui șofer care a redus viteza până la 30 de kilometri pe oră. Soferul a declarat că a încetinit pentru că nu mai vedea nimic din cauza cetii, iar panourile de avertizare recomandau reducerea vitezei.
Potrivit legii, pe autostradă, viteza minimă este de 50 km pe oră.
Surse din anchetă spun că ultima masină care a intrat în carambol a rămas cu kilometrajul blocat la 118km/oră.
Testele au mai aratat că niciun șofer nu consumase băuturi alcoolice.
In spitale se mai află internați 24 de răniti, dintre care unul în stare gravă.
Accidentul de pe A2 s-a soldat cu 4 persoane decedate si 56 de răniţi.