Municipalitatea plateste 100.000 de euro pe luna pentru 60 de intersectii!
Articol de Mircea Apostolescu, 18 noiembrie 2016, 17:12
Dintre cele 434 de intersectii din Bucuresti, conform contractului cu UTI, ar trebui sa fie conectate la sistemul de management al traficului 174. Numai ca doar 120, dintre ele, sunt conectate la sistem in momentul de fata, iar, dintre cele 120, doar 60 pot fi afisate pe ecranul Centrului de Management al Traficului. Asta a aflat Edilul Capitalei, Gabriela Firea, astazi, vizitand Centrul de pe Soseaua Oltenitei.
Pentru acest serviciu, Primaria Capitalei plateste lunar circa 100.000 de euro, a declarat Gabriela Firea.
Cauzele acestei situatii stau in defectiunile aparute la echipamentele care transmit informatiile din teren, din cauza interventiilor in carosabil ale detinatorilor de retele subterane de utilitati, dar si in faptul ca echipamentele si softurile sunt depasite, reprezentand tehnologia anului 2008, explica reprezentantii UTI, compania care a dotat si opereaza centrul. Ei mai spun si ca nu ar mai fi existat contracte de mentenanta si reparatii intre companie si Administratia Strazilor din subordinea Municipalitatii.
Directorul Administratiei Strazilor, Alin Vieru, a precizat ca au existat contracte de mentenanta si de reparații cu UTI, dar, la nivelul administratiei, nu exista specialisti care sa poata urmari din punct de vedere tehnic derularea acestor contracte.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat ca nu este multumita de modul in care functioneaza in acest moment Centrul de Management al Traficului si ca, in bugetul pentru anul viitor, va aloca o suma semnificativa pentru a moderniza sistemul.
Firea a spus ca Bucurestiul trebuie sa dispuna de un sistem de management al traficului functional, bazat pe cea mai inalta tehnologie, chiar daca, in acest scop, ar trebui facute investitii semnificative.
Pe baza functionarii acestui sistem, a modernizarii parcului de autobuze al RATB si a instituirii benzilor unice pentru transportul public, primarul Capitalei spera ca tot mai multi dintre bucuresteni sa renunte la masina personala, pentru a folosi transportul public in comun.